Dacă ești persoană fizică (consumator, în sensul OUG 140/2021), răspundem pentru orice neconformitate care exista la livrare și care apare în doi ani de la livrare. Garanția legală e gratuită, e separată de garanția comercială a producătorului și nu poate fi restrânsă de aceasta.
Notificarea Uniunii Europene privind garanția legală

Mai multe informații despre drepturile tale: europa.eu/youreurope/garanții
Deschide notificarea la mărime completă
Textul notificării
GARANȚIA LEGALĂ
Protecția oferită de garanția legală minimă de doi ani pentru bunurile vândute în Uniunea Europeană
Consumatorii își pot exercita drepturile în baza garanției legale de conformitate, de exemplu în cazul în care bunurile:
- nu corespund descrierii;
- nu funcționează astfel cum a fost prevăzut.
Vânzătorii sunt răspunzători pentru orice neconformitate care exista în momentul livrării bunurilor și care este constatată în timpul perioadei de garanție legală. Vânzătorii care se află într-o astfel de situație au obligația să ofere:
- repararea gratuită sau înlocuirea gratuită a bunului în cauză;
- în unele cazuri, o reducere de preț sau rambursarea integrală.
În unele țări, perioada de garanție legală este mai lungă. Pentru bunurile de ocazie, se poate aplica o perioadă mai scurtă, însă aceasta nu poate fi mai mică de un an.
Pentru mai multe informații cu privire la drepturile pe care le aveți într-o anumită țară, scanați codul QR de mai jos sau adresați-vă vânzătorului.
europa.eu/youreurope/garanții
Ce puteți face dacă bunurile primite sunt neconforme:
- contactați-l cât mai curând posibil pe vânzător pentru a-i semnala problema;
- furnizați o dovadă care să ateste achiziționarea bunului, de exemplu o chitanță, o factură sau un extras de cont.
Vânzătorii și producătorii pot oferi și garanții comerciale, care se aplică independent de garanția legală. De exemplu, puteți vedea această etichetă GARAN, care reprezintă o garanție comercială de durabilitate oferită fără costuri suplimentare de către producător și care acoperă întregul bun.
Ce poți cere
- Repararea sau înlocuirea produsului, la alegerea ta, dacă varianta aleasă nu e imposibilă sau disproporționat de costisitoare, fără costuri pentru tine, într-un termen stabilit împreună în scris, de cel mult 15 zile calendaristice de când ne-ai anunțat.
- Înlocuirea, dacă neconformitatea apare la scurt timp după livrare, în cel mult 30 de zile.
- Reducerea proporțională a prețului sau încetarea contractului, dacă reparația sau înlocuirea nu e posibilă, nu s-a făcut la timp, problema revine ori e atât de gravă încât justifică direct aceste soluții. Încetarea contractului nu se poate cere pentru o neconformitate minoră.
Pentru o neconformitate apărută în primul an de la livrare, se presupune că exista deja la livrare, dacă nu dovedim contrariul. După cei doi ani poți cere repararea sau înlocuirea produselor care nu pot fi folosite din cauza unor vicii ascunse apărute în durata medie de utilizare, în condițiile legii.
Cum ne anunți
Scrie-ne la office@profipentrusanatate.ro sau sună la 0769 050 850, cu numărul comenzii, o descriere a problemei și, dacă se poate, poze. Poți folosi și pagina Contact sau, dacă ai cont, „Oferte și retururi”. Produsul înlocuit îl luăm înapoi pe cheltuiala noastră.
Consumabile și aparatură
Conformitatea consumabilelor se judecă după natura lor, folosirea obișnuită, termenul de valabilitate și instrucțiunile produsului. Termenul de doi ani nu înseamnă că un produs de unică folosință sau cu termen de valabilitate mai scurt poate fi folosit doi ani. Pentru aparatură, garanția comercială a producătorului e trecută în certificatul de garanție care însoțește produsul.
Garanția legală de conformitate se aplică persoanelor fizice. Persoanele juridice beneficiază de garanția pentru vicii ascunse din Codul civil și de garanția producătorului. Dreptul de retragere în 14 zile e explicat separat. Temei: OUG nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri.











